Centrul
Medical
ANDODENT

Diabet

Tel.  0760.265.841 / 0766.054.002

Diabet zaharat, si bolile metabolice

Diabetologia este o ramură a medicinei interne care se specializează în tratarea pacientilor ce suferă de diabet. Diabetul cuprinde un grup de boli metabolice caracterizat în principal prin valori crescute ale glicemiei (zahărului) în sânge (hiperglicemie), fie din cauza productiei inadecvate de insulină, fie pentru că celulele răspund defectuos la aceasta, sau ambele.
În mod tradițional se consideră că există trei tipuri principale de diabet:

  • diabet de tip 1, cînd celulele imunitare atacă celulele producătoare de insulină ale pancreasului. Astfel organismul nu poate produce insulină si depinde toată viată de injectarea acestui hormon.
  • diabet de tip 2, cu manifestări mai complexe. Organismul nu produce suficientă insulină, sau nu o poate folosi în mod optim, cu diferite grade de gravitate. Managmentul diabetului de tip 2 variază de la controlul alimentației sau medicamentatie pînă la injectarea zilnică de insulină.
  • diabet gestational. Se manifestă pe perioada sarcinii si dispare ulterior nasterii.

Ce trebuie sa stim despre diabet?

   Diabet de tip 1, în care organismul nu produce destulă insulină. Frecventa acestuia este mult mai scăzută decât a diabetului de tip 2, având cauze genetice si autoimune. Apare mai ales la tineri, care sunt nevoiti să-si injecteze insulina pentru tot restul vietii. De asemenea, trebuie să îsi monitorizeze atent nivelurile glicemiei, având o dietă strictă si făcându-si analize de sânge des.
   Diabet de tip 2, datorat productiei insuficiente de insulină si/sau rezistentei celulelor la aceasta. Aproximativ 90% din cazurile mondiale de diabet sunt de acest tip, iar prevalenta continuă să crească.
   Unele persoane îsi pot scădea valorile glicemiei doar prin scădere în greutate, regim alimentar sănătos si multă activitate fizică, însă diabetul este o boală care se agravează lent si poate ajunge să necesite medicație (initial antidiabetice orale, ulterior injectii cu insulina). Persoanele supraponderale si cele obeze au un risc foarte mare de a dezvolta diabet de tip 2, în special în cazurile în care grăsimea este situată predominant în zona abdominală.
Acest tip de grăsime semnifică faptul că organele interne si vasele de sânge sunt invadate de tesut adipos, ceea ce le îngreunează si modifică functiile. Acest lucru duce la aparitia de boli cardiovasculare si la dereglări metabolice. Alti factori de risc în dezvoltarea diabetului de tip 2 sunt sedentarismul, alimentatia nesănătoasă, vârsta înaintată, bagajul genetic (rude de sânge cu această boală).
   Diabet gestational ce afectează femeile gravide. Este foarte important ca orice femeie însărcinată să îsi controleze glicemia, acest lucru având impact asupra complicatiilor la nastere si a sănătătii copilului. Persoanele cu diabet gestational au un risc mai mare de a dezvolta pe parcursul vietii si diabet de tip 2, de aceea este cu atât mai important ca acestea să se îngrijească în acest sens.

Care sunt principalele simptome?

Principalele simptome: sete exagerată (polidipsie), foame exagerată (polifagie), oboseală, vedere încetosată, scădere inexplicabilă în greutate, respiratie cu miros de acetonă, greată, vărsături, dureri abdominale, urinări frecvente (poliurie), infectii care nu se vindecă, răni care nu se închid, senzatii de furnicături la nivelul membrelor etc.
   Prediabetul este o stare premergătoare aparitiei diabetului de tip 2, în care glicemiile sunt crescute în mod frecvent, însă nu îndeajuns încât să poată fi încadrate ca diabet. Este important ca persoanele cu această afectare să facă miscare cât mai multă, să mănânce sănătos si să îsi controleze glicemiile, putând în acest fel să amâne aparitia diabetului si a complicatiilor sale. 

Când ar trebui să fac o programare la diabetolog sau la un specialist în boli metabolice?

    Cele mai multe dintre tulburarile asociate cu sindromul metabolic nu au semne sau simptome evidente. Un semn care este vizibil este circumferinta mare a taliei. Iar dacă glicemia este ridicata, s-ar putea să observati semnele si simptomele diabetului – cum ar fi cresterea setei si a urinării, oboseala si vederea încetosata.
    Dacă aveti diabet, este important sa vorbiti cu un profesionist din domeniul sănătătii cat mai curand posibil. Un diabetolog, un nutritionist sau un medic specialist în boli metabolice vă poate oferi sfaturi specializate si programe adaptate nevoilor dumneavoastra individuale.
    Trebuie remarcat faptul că monitorizarea si controalele regulate sunt esentiale pentru a evita complicatiile grave ale diabetului si ale altor boli metabolice, chiar dacă vă simtiti bine sau credeti că starea dumneavoastră este sub control. În plus, în functie de gravitatea si tipul de boală metabolica, pot exista tratamente disponibile care să vă îmbunătătească calitatea vietii. Consultând un expert în acest domeniu, acesta poate ajuta la detectarea timpurie a oricăror modificări, astfel încât acestea să poată fi abordate cât mai curând posibil.

SEDIUL CENTRAL

PUNCT DE LUCRU NR.1

PUNCT DE LUCRU NR. 2

PUNCT DE LUCRU NR. 3

Copyright © – 2021 Centrul Medical Andodent. Toate drepturile rezervate. Design by MCGM Web Design

sunati